Stefan Florin ~ Trainer si Coach

Nu judecati sa nu fiti judecati

Nu judecati sa nu fiti judecati

"Nu judecați să nu fiți judecați"

La un moment dat, tot auzind „Nu judecați să nu fiți judecați”, mi-am luat ca obiectiv să înțeleg în profunzime aceasta și chiar să scot partea practică, doar, doar o pot împărtăși prin exerciții, odată ce găsesc o esență bună de adoptat în viața de zi cu zi.

Aplicând întâi pe mine, am ales ca fiecare gând, intenție sau chiar pornire a corpului de a judeca pe cineva, să îmi atragă atenția printr-un semnal în corp, ales de mine.

Am observat întâi cum, parcă mintea urmată de corp, avea reflexe să corecteze atitudini sau adevăruri ale celorlalți pe care le deprinsera până la acel moment. Cumva… parcă în corpul meu se stârnea un… reflex de a completa sau de a adăuga ceva, de parcă corpul voia să facă mișcarea fără acordul conștiinței prezente. Astfel, reușeam să reperez „programele” prin care în mod tacit îi judecam pe ceilalți.

Inițial mi se părea că bârfa sau gândurile de judecată înseamnă a judeca pe celălalt. Am aflat apoi că sunt niveluri mai profunde prin care judecata se manifestă și am și descoperit premiul câștigat odată ce corectăm aceasta.

Oamenilor cărora le este frică de judecata celorlalți, sau au o temere micuță în inimioară față de ceea ce vor spune, crede sau „judeca” ceilalți despre ei, li se oglindește cam ceea ce fac ei în raport cu ceilalți.
Marele PREMIU, odată se observăm modurile prin care îi judecăm pe ceilalți, este că noi la rândul nostru nu vom mai fi judecați.

Repet și recomand să testați voi.

Odată ce nu îi mai judecăm pe ceilalți, nici ceilalți nu ne vor mai judeca. Poate nu îți pare credibil însă te provoc să testezi tu.
Odată ce vei începe ușor, ușor să îți aduci lumina conștiinței în momentele în care îți vine să judeci și pui Recunoștință, pentru că îți oglindesc „nevoia” de judecată, vei observa cum cei din jurul tău te vor judeca din ce în ce mai puțin până la deloc.
Astfel îți vei dobândi libertatea de manifestare zi de zi, fără teama de a fi judecat și vei observa cum ceilalți vor fi mai deschiși să „te afle”, renunțând la a emite judecăți de valoare în privința ta.

Este un exercițiu practic pe care dacă l-ai reperat în text, ai pașii prin care să îl aplici începând de acum și îți garantez rezultatele.

Dacă nu ai înțeles pașii clar, te rog să îmi scrii și îi voi trimite pentru tine sistematizat.

Ca beneficii, îți vei obține libertatea față de teama de a fi judecat, te vei elibera de judecata către ceilalți și a celorlalți către tine.
Bineînțeles… dacă ești ești creștin iar pentru ține „Nu judecați să nu fiți judecați” reprezintă o poruncă, mai câștigi și ceva în plus 😇

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *