Copilul tău este un dar. Nu este al tău, ci este pentru tine.
Când părinţii tău te-au primit pe tine, au avut un singur rol şi acela este de protecţie. Copilul tău este un dar.
Poate credem că suntem responsabili de viitorul copiilor noştri, de ceea ce vor ajunge, ce este mai potrivit să înveţe să facă atunci când vor deveni adulţi, însă nu este aşa.
Oamenii au situaţii nerezolvate din trecut şi le poartă cu ei o viaţă întreagă. Mulţi nici măcar nu ştiu că fac aceasta. Ca rezultat, sunt stresaţi şi se împiedică pe ei înşişi să obţină ceea ce îşi doresc. Mulţi îşi doresc să fie fericiţi, să aibă o familie frumoasă, relaţii satisfăcătoare, bani, însă prea puţini oameni obţin aceste lucruri.
Noi înşine facem lucruri prin care ne împiedicăm să obţinem ceea ce vrem, dar nu ştim exact ce anume facem şi cum facem aceasta. Ne este uşor să dăm sfaturi, să explicăm, să citim, însă este foarte greu să renunţăm la ceva de care ne-am agăţat toată viaţa noastră până acum. Puţin probabil să existe oameni care să fi supravieţuit copilăriei fără nici o traumă.
Atunci când părinţii au probleme, copii lor au probleme.
Copii primesc tratamentul pe care părinţii lor l-au primit de la părinţii lor, dar cum vindecăm asta? Cum putem oferi copiilor noştri o viaţă autentică, fără a fi influenţaţi de limitările şi experienţele noastre din copilărie?
Dacă părinţiilor tăi le-a fost greu să se conecteze cu tine, şi ţie îţi va fi greu să te conectezi la copiii tăi. Dacă părinţii tău nu au avut grijă de tine, tu nu vei putea să ai grijă de tine şi astfel nu vei putea avea grijă nici de copiii tăi.
Relaţia noastră cu părinţii este ca un cont bancar: Vei cheltui atât de mult cât vei primi.. Astfel, câtă iubire am primit eu, atât voi putea oferi la rândul meu.
Nu poţi da cuiva ceva ce nu ai.
Călătoria unui copil spre a fi la rândul său părinte și felul în care îşi va educa propriii copii, începe în copilăria sa.
Va începe să facă educaţia în forma în care a primit educaţia, cu toate că nu îşi aduce aminte decât o parte din aceasta. Noi formăm părinţii nepoţilor noştri prin felul în care ne educăm proprii copii.
Acum îţi voi spune în ce fel copilul tău te va ajuta să evoluezi mai mult decât orice curs pentru dezvoltare personală la care ai merge.
Copilul tău este oglinda comportamentului tău, aproape 1 la 1.
Poate ştii că cei mici, până la vârsta de 7 ani aproximativ, îşi definesc modul de interacţiune cu mediul înconjurător în funcţie de ceea ce văd la cei din jurul lor.
Nu ţin cont de ceea ce li se spune că este bine să facă, ci vor copia ceea ce văd că fac ceilalţi.
Părintele are tendinţa să creadă despre copilul său că va asculta ceea ce i se spune. Nu este aşa. Va auzi ceea ce i se spune, însă va copia ceea ce vede în primul rând la părinţi.
Când observi copilul tău făcând ceva cu care nu eşti de acord, te rog să te opreşti pentru o clipă şi întreabă-te: "Când fac şi eu acelaşi lucru?".
Observă cum cei mici îţi arată necontenit ceea ce faci tu ca şi om. Vor reflecta în toate privinţele, de la modul în care vorbeşti, tonul pe care te adresezi şi emoţia pe care o transmiţi către ceilalţi.
Când ceva nu îţi place în comportamentul copilului tău, observă-te pe tine şi vezi în ce circumstanţe faci acelaşi lucru.
Cuvintele pe care le foloseşti le preiau şi le repetă în comunicarea cu ceilalţi şi devin automatisme verbale pe care le vor folosi chiar şi atunci când sunt adulţi.
Gesturile, de asemenea, le vor imita întocmai, pentru că eşti modelul lor în viaţă. Eşti cea mai importantă persoană de la care pot să înveţe şi astfel, preiau toate obiceiurile pe care le observă la tine, considerându-le demne de urmat.
Pentru a le asigura copiilor cel mai bun start în viaţă, este necesar să lucrăm cu noi înşine şi să adaptăm comportamentele noastre astfel încât exemplul pe care îl oferim să fie cel pe care ne dorim ca ei să îl urmeze când vor fi adulţi.
Ce ai modificat sau ai modifica încât să devii omul potrivit ca model pentru copilul tău ?
Te rog lasă-mi într-un comentariu la acest articol, răspunsul la întrebare.
Te invit să te programezi pentru un proces de Terapie Conversațională, pentru a găsi și a te pregăti în a oferi cea mai bună metodă de comunicare și educație pentru copilul tău.